TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ PE ULIȚA MEA

 

          La 17 decembrie 2017, Școala Raională de Arte Plastice “Nicolae Moisei” Teleneşti a fost gazda Concursului Internaţional „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă pe uliţa mea”.  Concursul a fost organizat în parteneriat cu Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Pleiadis” din Iaşi.

          Glasurile zglobii, clinchetele de clopoţei şi dulcile flori de măr ne –au invitat în povestea iernii.

          În cadrul spectacolului, participanţi au oglindit şi au redat obiceiuri lăsate din moşi strămoşi. S-au învrednicit de trofeu echipa de la Gimnaziul Ineştipentru colindul plin de căldură, jocul căpriţelor interpretat de elevii Gimnaziului Ciulucani şi eleva Bodon Nelia, care a reuşit cel mai bine să transmită emoţii de neuitat.

           În lucrările realizate de copii, iarna parcă cobora dintr-o poveste. Culorile pastelate aprinse îi făceau pe spectatori să soarbă din frumusețea iernii.

                   Tot alaiul a fost susținut de profesorii și elevii Centrului de Creaţie al Elevilor Telenești şi a Şcolii Raionale de Muzică “Academician Gheorghe Mustea”, care au inundat sala cu melodii frumoase. Aici la Telenești la 17 decembrie 2017 și-au dat mână cu mână mai multe genuri de artă: muzică, arte plastice, teatru şi arte decorative.

         De asemenea am dori să menţionăm şi să mulţumim membrilor juriului, care au apreciat şi au efectuat totalizarea concursului în următoarea  componenţă:

  1. Dorin Daniela – preşedintele juriului;
  2. Cebotaru Inga – coordonator de proiect;
  3. Lazăr Sergiu – secretarul Consiliului Raional Teleneşti;
  4. Ursu Raisa – Şefa Centrului Metodic
  5. Casian Pavel – Şef Secţie Cultură, Tineret şi Sport
  6. Ilescu Elena –directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie Teleneşti
  7. Maţuev Tatiana – professor de arte plastic

      Copii sunt mesagerii frumosului. Astăzi și-au deschis inima și au demonstrat că bucuria sărbătorilor de iarnă nu au hotare.

%d blogeri au apreciat: