2 MARTIE – „ZIUA COMEMORĂRII”

Astăzi,  2 martie 2018, în raionul Telenești, a fost dat startul desfășurării evenimentelor dedicate comemorării a 26 ani de la începutul acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și celor căzuți în conflictul armat din stânga Nistrului, anul 1992. În contextul comemorării celor căzuți pe câmpul de luptă, Președintele raionului Telenești, Dna Diana Manoli a transmis următorul mesaj:

„Stimați combatanți,

Acum 26 de ani, a fost scrisă una din cele mai tragice file din istoria contemporană a Statului Republica Moldova, o filă marcată cu sângele celor peste 300 de combatanți decedați pe câmpul de luptă, dintre care 4 polițiști din raionul nostru. La acest război au participat peste 26 000 de persoane din Moldova, ceea ce face ca ecoul său să fie resimțit în fiecare familie, iar timpul trecut de atunci nu a reușit să cicatrizeze rănile rămase în memoria atât a combatanților, cât și a familiilor lor, dar nici rănile provocate asupra conștiinței noastre naționale.

Din păcate de multe ori istoria ne-a demonstrat că independența și suveranitatea se plătește cu sânge, iar evenimentele de acum 26 de ani au mai demonstrat-o o dată în plus, această lecție de istorie ar trebui să ne pună pe gânduri atât pe noi cetățenii, cât și pe cei care conduc State, astfel ca pe viitor asemenea conflicte să fie evitate, ori în cazul apariției lor, să fie soluționate pe cale pașnică.

Totodată, în contextul acestei zile, transmit sincere condoleanțe familiilor eroilor căzuți la datorie, cât și înaltele noastre aprecieri pentru cei care au participat la aceste triste evenimente și familiilor acestora. Dumnezeu Să ne aibă în pază.”

 

„Ziua Comemorării” a început cu un marș al memoriei, la care au participat reprezentanții Consiliului raional Telenești și secțiile din subordine, Primăriei or. Telenești, Inspectoratului de Poliție, Secția Situații Excepționale, Secția administrativ militară, combatanți și cetățeni. Marșul memoriei s-a finalizat cu depunerea de flori la monumentul „Eroului căzut la datorie” din or. Telenești. Tot pentru azi, sunt programate evenimente de comemorare în localitățile raionului depuneri de flori la mormintele colaboratorilor organelor afacerilor interne şi militarilor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova în cimitirele din raion.

Totodată , de către Consiliul raional Telenești în colaborare cu Asociația Obștească a combatanților de pe Nistru Telenești și Inspectoratul de Poliție, a fost asigurată deplasarea tur-retur a 10 participanţi la acţiunile de luptă, pentru a participa la activităţile din municipiul Chișinău dedicate comemorării a 26 ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.

În același context, menționăm că, în legătură cu condițiile climaterice nefavorabile și în scopul evitării unor situații excepționale, turneul de fotbal în memoria eroilor căzuţi în timpul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, programat pentru perioada 03 – 04 martie a fost amânat pentru perioada 10 – 11 martie.

 

%d blogeri au apreciat: