PARAFAREA ACORDULUI DE COOPERARE DINTRE RAIONUL TELENEȘTI ȘI JUDEȚUL NEAMȚ

În perioada 26 – 28 martie 2018, o delegație oficială a Consiliului raional Telenești, condusă de către Președintele raionului, Dna Diana Manoli a efectuat o vizită de lucru în Județul Neamț, România, în vederea consolidării relațiilor de cooperare dintre aceste unități administrativ teritoriale. În cadrul acestei vizite de lucru, de către Președintele raionului Telenești și Președintele Consiliului județean Neamț a fost parafat acordul de înfrățire dintre raionul nostru și jud. Neamț. Ceremonia de parafare a avut loc la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, încheindu-se cu un festival folcloric la care au participat inclusiv și ansamblul de dans „Rotunda” din s. Suhuluceni acompaniați de Ansamblul de muzică „Poiana Codrului” din cadrul Centrului de Cultură Telenești.

       Totodată, pe data de 27 martie au fost efectuate vizite de documentare în primăriile comunelor Gârcina și Dumbrava Roșie, care au avut ca scop identificarea posibilităților de semnare a acordurilor de cooperare dintre aceste comune cu localități din raionul Telenești, precum și semnarea de asemenea acorduri și între instituțiile educaționale din localitățile județului Neamț și raionului Telenești.

%d blogeri au apreciat: