IULIA TELEUCĂ – DIRECTOR AL S. A.„BARGUES AGRO INDUSTRIE” DIN TELENEȘTI, DISTINSĂ CU ORDINUL MERITUL AGRICOL AL FRANȚEI

Directorul uneia dintre cele mai vechi companii franceze din Republica Moldova, societatea Bargues Agro IndustrieIulia TELEUCA, a primit din partea Excelenței Sale, Dl. M. Pascal LE DEUNFF, Ambasadorul Franței în Republica Moldova, medalia de Cavaler al Ordinului Național francez al Meritului Agricol. 

După cum a subliniat Ambasadorul Franței, „Iulia TELEUCA este pe bună dreptate răsplătită de Republica Franceză pentru calitățile sale profesionale, pentru angajamentul său constant în promovarea limbii franceze, pentru contribuția sa importantă în relațiile franco-moldovenești ce țin de domeniul agricol, dar și pentru integritatea și curajul său manifestat într-un mediu de lucru care este adesea dificil.” 

Bargues Agro Industrie Telenești este o filială a Societății franceze Maître Prunille.

Societatea este membru al CCI France Moldavie încă de la crearea ei și contribuie la promovarea în Franța, a miezuluiui de nucă, un produs emblematic al economiei locale. 

Cu acest prilej, Președintele raionului, Dna Diana MANOLI și administrația Consiliului raional Telenești alături de  CCI FRANCE MOLDAVIE adresează cele mai călduroase felicitări Dnei Iulia TELEUCA.

%d blogeri au apreciat: