COMISIA PENTRU SITUAȚII EXCEPȚIONALE TELENEȘTI S-A CONVOCAT ÎN ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ

Președintele raionului Diana Manoli, totodată executând și funcția de Președinte al Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale a convocat, astăzi, în ședință extraordinară membrii comisiei pentru a discuta cu privire la măsurile de profilaxie, combatere și eradicare a pestei porcine africane.

În cadrul ședinței a fost aprobat Planul de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul raionului. Potrivit acestuia, autoritățile publice  locale vor organiza campanii de informare a deținătorilor de porcine despre obligația crotalierii porcinelor pentru identificarea și includerea acestora într-un Registrul special de stat al animalelor, precum și despre măsurile de combatere a focarelor de pestă porcină africană.

Boris Stratu, șeful interimar al Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor a raportat că va fi extinsă perioada de vânat pentru mistreți, vulpi și șacali, care sunt purtători de virus, pe tot parcursul anului, iar autorizația în acest scop va fi gratuită. Potrivit modificărilor aprobate în anexa nr.2 a Hotărârea Guvernului nr. 799/2018, din rezervația Fondului Forestier Telenești nu este prevăzut vânatul mistreților, deaceea, punctual 13 din planul nominalizat va fi executat doar în cazul înregistrării focarelor de pestă porcină. Tot aici s-a menționat că persistă problema cu comercianții care își realizează animalele fără actele de proviniență corespunzătoare, sau lipsă totală de ele.

Președintele raionului a dispus să fie monitorizată problema acestei zone de comercializare a animalelor vii și de informat deținătorii de porcine să-și legifereze activitatea, măsuri necesare care vin doar în avantajul lor.

Șeful Direcției pentru Siguranța Alimentelor a mai informat pe cei prezenți, că de pe ambele hotare ale țării va fi înăsprit controlul la punctele de trecere a frontierei, fiind interzis importul cărnii și a produselor din carne de porc. În paralel, va fi desfășurată o amplă campanie de informare a populației despre pericolul răspândirii pestei porcine africane. De asemenea, vor fi evaluate plantațiile de porumb, în scopul neadmiterii procesării ca furaje pentru animale a plantelor de porumb afectate de către mistreți.

Tot el a menționat că a fost adoptată o Hotărâre de Guvern prin care este menționat că: ”…Persoanele care au notificat Agenției (ANSA) depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora li se acordă o recompensă în mărime ce nu va depăși echivalentul în lei al sumei de 50 euro conform ratei de schimb a Băncii Naționale a Moldovei la data plății pentru fiecare cadavru notificat”, citat încheiat. Corespunzător măsurilor aprobate, de asigurarea documentării conform procedurilor stabilite pentru acordarea stimulentelor financiare acordate cetățenilor care au depistat cadavre de mistreț se vor ocupa cei de la Întreprinderea pentru Silvicultură, Direcția raională pentru Siguranța Alimentelor sau Inspectoratul Ecologic Telenești.

Potrivit datelor preluate de la ANSA, de la începutul anului au fost înregistrate 22 focare de pestă porcină. În prezent, rămân active 13 focare din 6 localități din raioanele Ștefan-Vodă, Vulcănești și Cahul. Sub monitorizare sunt și 3 zone unde virusul a fost depistat la mistreți.

 

%d blogeri au apreciat: