EDIȚIA a V-a a TURNEULUI REPUBLICAN LA LUPTE LIBERE ÎN MEMORIA POMPIERILOR CĂZUȚI LA DATORIE: GHEORGHE ȘOVA ȘI NICOLAE POPA

Sala  sportivă a Școlii  Profesionale Telenești a găzduit, vineri, 30 noiembrie,  cea  dea V-a  ediție  a  Turneului  Republican  la  lupte  libere, consacrat memoriei pompierilor Gheorghe Șova și Nicolae Popa.  Turneul sportiv este organizat de Consiliul Raional,  Secția  Cultură  Tinere  și  Sport  în parteneriat cu Școala  Sportivă Telenești,  Inspectoratul General pentru Situații de Urgență  și  Primăria  orașului.

În aceiași zi a fost inaugurată și o stradă în numele pomprierului Gheorghe Șova, care a decedat la 26 noiembrie 2014,  împreună cu colegul său Nicolae Popa, îndeplinindu-și eroic misiunea de salvator. De astăzi, strada, ulterior, numită Boris Glavan din orașul Telenești va purta numele băștinașului său. Gimnaziul din satul Verejeni, localitatea de baștină a pompierului Nicolae Popa astăzi îi poarte cu demnitate numele, iar în incinta Secției Situații Excepționale Telenești, în anul 2015 au fost inaugurate și plăcile comemorative în memoria celor doi pompieri.

Evenimentul  a  demarat  cu  onorarea  imnului  de  stat,   cu  un  minut  de  reculegere  în  memoria  pompierilor  căzuți  la  datorie.  La  eveniment  au  fost  prezenți:

Diana  Manoli,  Președintele  Raionului  Telenești;  Oprea Alexandru, șeful adjunct al Inspectoratului General pentur Situații de Urgențe al MAI, Oleg Tudosan, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Orhei al Cncelariei de Stat,  Postolache  Alexei,  Universitatea  de  Stat  Educația  Fizică,  antrenor  emerit,  arbitru  de  categorie  națională;  Saculțan Maxim, deținătorul bronzului la Campionatul Mondial la lupte libere în anul 2018, antrenori  și  campioni  la  lupte  libere, salvatori  și  pompieri  din  țară,  dar  și  rudele  pompierilor  trecuți  în  neființă.

Pentru contribuție considerabilă la organizarea și desfășurarea competițiilor organizate în cadrul Turneului au fost decernați cu diploma președintelui raionului, toți conducătorii instituțiilor care nemijlocit se implică la organizarea întrecerilor, iar antrenorilor le-a fost înmânat câte o medalie aurie gravată.

Competiția a întrunit 60 de tineri  sportivi  din   diferite  raioane  ale  republicii, cum ar fi  Orhei, Criuleni, Hîncești, Glodeni, Nisporeni, Ialoveni  și Telenești, inclusiv din Școlile  sportive  din  Chișinău , Liceul Republican cu Profil Sportiv și Liceul-Internat Municipal cu Profil Sportiv. Campionatul, ani la rând, urmărește  scopul  de a indetifica și selecta cei mai buni luptători cu performanțe sportive.

Echipele  participante  la  Turneul  republican  de  lupte  libere,  au  prezentat participanți  cu  categorii  de  vârstă  între  12  și  18 ani. Organizarea  competițiilor  a  fost  asigurată  de  Colegiul  de  arbitri  din  orașul  Chișinău.

Participanții  au  fost  repartizați  pentru  competiție  la  luptă  liberă conform  categoriei  de  vârstă  și  categoriei  de  greutate. 

Astfel,  din  toate  categoriile  de  greutate  au  fost  nominalizați  sportivii  pentru  Locul  I,  II,  III. 

Cat. 38  kg  I- Triboi  Ionuț, Nisporeni

                     II- Andrian  Victor, Chișinău

                     III- Dragoman  Victor,  Chișinău

                     III-Ciorici  Grigore,  Nisporeni

Cat.44 kg    I- Berghi  Ion,Chișinău

                     II- Cornelea  Dionisie,Chișinău

                     III –Prisacari  Ilie,Nisporeni

                     III-Barbaros  Sorin,Glodeni

Cat.52 kg   I- Graur  Pavel,Chișinău

                    II- Bodișteanu Ionuț, Hîncești

                    III-Chirilov  Consantin,Chișinău

                    III-Marcu  Ion-Laurențiu,Chișinău

Cat.  60 kg  I-Berega  Vadim,Chișinău

                     II-Băetrău  Cristi ,Orhei

                      III-Pîslari  Ion,Orhei

                      III-Arnaut  Ruslan,Chișinău

 Cat.62  kg  I-Robu  Nichifor,Nisporeni

                     II- Asafti  Adrian,Hîncești

                      III-Rusu- Desculțu  Iulian,Hîncești

   Cat.74  kg   I-Diacon  Vasile,Telenești

                     II-Stoica  Ion, Chișinău

                     III- Angalachii  Dionisie,Chișinău

                     III-Pintea  Sorin,Chișinău

Cat.86  kg  I- Costin  Victor, Telenești

                    II- Demian  Ion,Chișinău

                    III- Bragarenco Roman,Chișinău

Cat. 96  kg  I-Erhan  Gheorghe,Hîncești

                     II- Lefter  Radu,Chișinău

                     III- Plugaru  Semion,Chișinău

                     III- Pîrțachi  Daniel,Chișinău

Campionii,  premianții  turneului  au  fost  menționați  cu  diplome  de  gradul  I,II  și  III,  cu  medalii  și  premii  bănești.   Pentru cea  mai  bună  tehnică  a fost premiat  Vasile Diacon ,  Telenești.

Dintre  toate  echipele  participante,  învingătoare  au ieșit  echipa   sportivă  din  Telenești (Locul I),  Liceul  Internat cu  Profil  Sportiv, Chișinău  (Locul  II)  și  Școala  Sportivă  de  Lupte   r. Nisporeni (Locul III).  Echipele  au  fost  menționate  cu  cupe  și  premii  bănești asigurate de Consiliul raional Telenești.

%d blogeri au apreciat: