Mesajul Președintelui raionului Dna Diana MANOLI, adresat cu prilejul Zilei Poliției

Cu ocazia zilei profesionale ”Ziua Poliției, vin să felicit toţi colaboratorii organelor de poliţie, dorindu-vă sănătate, perseverenţă, cutezanţă şi multă bărbăţie.

Aniversarea Zilei Poliției în Republica Moldova ne oferă plăcutul prilej de a ne exprima, încă o dată, alese aprecieri și numai gânduri bune la adresa personalului Inspectoratului de Poliție Telenești.

Vă îndemn să dați în continuare dovadă de perseverență, inteligență, conduită morală remarcabilă și conștiință profesională, pentru a face față prezentului și viitorului, pentru a contribui astfel la îndeplinirea obiectivului propus. În acest moment aniversar, vă mulţumesc pentru buna colaborare şi spiritul de echipă pe care-l manifestaţi cu fiecare ocazie. Vă urez sănătate, fericire, zile pline de prosperitate, toleranță și putere de muncă.

%d blogeri au apreciat: