9 MAI – Ziua Victoriei împotriva regimului nazist și Ziua Europei

 

Mesajul Președintelui raionului Telenești, Dna Diana MANOLI, cu prilejul celebrării a 74 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și aniversarea – Zilei Europei:

 

„Stimați teleneșteni, dragi veterani, onorată asistență

Astăzi se împlinesc 74 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, care a zguduit omenirea întreagă și a lăsat amprente neșterse. 

 Pentru noi – 9 mai este ziua cinstirii memoriei eroilor căzuți în acel război, care a secerat milioane de vieți. Ne închinăm cu pietate în fața eroilor noștri, fiindu-le profund recunoscători pentru stoicismul și dârzenia manifestate.

   Memoria acelei perioade dramatice este tipărită nu doar în paginile de istorie, în soarta multor familii, în inimile buneilor și taților noștri, în sclipirile focului veșnic, dar și în sufletele oamenilor care înțeleg profunzimea acelei tragedii. Pentru noi este importantă nu doar memoria acelor ani, ci și lecțiile dure, scrise cu sânge, pe care le-a oferit întregii omeniri cel de-al Doilea Război Mondial. Pacea cucerită cu prețul milioanelor de vieți omenești trebuie să fie menținută etern, iar această zi de comemorare a eroilor ne-am angajat mereu să n-o dăm uitării, ci să o transmitem cu devotament generațiilor viitoare.

Faptele de eroism, sacrificiile și curajul lor au fost decisive, iar numeroasele vieți omenești căzute pe câmpul de luptă nu ne pot lăsa indiferenți nici astăzi, făcându-ne să conștientizăm atât consecințele devastatoare ale conflagrației mondiale, cât și necesitatea conjugării eforturilor pentru evitarea unor asemenea conflicte pe viitor.

Astăzi ne rugăm pentru veșnica odihnă a băștinașilor, care nu s-au întors la vatră, plecați de tineri în nemurire. Totodată, ne rugăm de sănătate pentru puținii participanți din raionul Telenești, care au mai rămas în viață.

Cu admiraţie şi mândrie pentru faptele pe care le-au făcut, transmitem plecăciuni veteranilor de pretutindeni, inclusiv participanţilor tuturor războaielor și tuturor celor ce poartă numele de erou, de apărător al pământului pe care ne-am născut. Sincere mulțumiri celor, care au depus toate eforturile pentru a asigura un viitor liniștit și pașnic, celor care au luptat pe liniile frontului întru fericirea noastră. Demnitatea, patriotismul și voința Dumneavoastră constituie pentru noi un exemplu demn de urmat. Memoria nu uită, memoria nu iartă, iar pacea cucerită cu prețul milioanelor de vieți omenești trebue să fie menținută etern.

Stimați teleneșteni! Ziua de 9 mai poartă o conotație dublă, fiind marcat sfârșitul celui de-al doilea război mondial și Ziua Europei. O zi dedicată istoriei unui continent, care a dăruit un model de cultură și de civilizație, un model de solidaritate, de dialog și de colaborare pentru binele comun. Fie ca această zi să rămînă în istoria continentului o zi în care să trăim sentimentul deplin al vieţii în libertate, înţelegere între naţiuni şi respect reciproc, iar prin determinare şi perseverenţă, să înfăptuim obiectivul nostru de a ne alătura marii familii europene.

În acest context, aduc felicitări tuturor cetățenilor, urându-le pace, solidaritate și realizări remarcabile în toate domeniile. Liniște și pace în casele și în sufletele Dumneavoastră!

 

 În același context, astăzi, 9 mai 2019, cu ocazia celebrării a 74 ani de la încheierea celui de al II – lea război mondial, precum și pentru aniversarea „Zilei Europei”, la Telenești s-a desfășurat marșul solemn de comemorare a victimelor căzute pe câmpul de luptă, dar și de onorare a veteranilor. La acest eveniment au participat Președintele raionului, Dna Diana Manoli, deputatul în parlamentul Republici Moldova, dl Angel Agache,  Primarul orașului, dl Vadim Lelic, reprezentanții ai Consiliului raional și orășenesc, veterani de război, angajați a serviciilor publice raionale, cât și locuitorii raionului. Manifestația a început cu un minut de reculegere în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă, însoțit de salva de salut executată de angajații Inspectoratului de poliție. În semn de profundă recunoștință, toți cei prezenți au depus flori la complexul memorial din or. Telenești, după care, de către Părintele Nicolae de la Biserica „Sf. Maria” din or. Telenești, a fost oficiată o slujbă de pomenire a celor căzuți pe câmpul de luptă.

 

Totodată, pentru consemnarea acestor evenimente, în orașul Telenești, tradițional este organizată o cursă ciclistică la care  participă elevi a gimnaziilor și liceelor din r. Telenești, iar în localitățile raionului sunt programate un șir de acțiuni social – culturale și sportive.

 

« 1 de 2 »

 

 

%d blogeri au apreciat: