GALA LAUREAȚILOR ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI, EDIȚIA 2019

Sala de festivități a găzduit, pe 28 mai, cea de-a IV-a ediţia a Galei Laureaţilor din domeniul educației.

La evenimentul festiv a etalării succeselor şi realizărilor au fost decernați cei mai buni discipoli care s-au remarcat la olimpiadele și concursurile desfășurate pe perioada anului de studii 2018-2019. De la tribună au răsunat cele mai calde cuvinte de felicitare adresate de către preşedintele raionului Telenești, Diana Manoli, vicepreședintele raionului, Ecaterina Furculiță, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, Oleg Tudosan, reprezentantul MECC, consultant superior, Lungu Corina, secretarul Consiliului raional, Sergiu Lazăr, blagocinul raionului Boldescu Marian, președintele FSEȘ, Șpac Zinaida, de către şeful Inspectoratului de poliţie, Alexei Vrăjitoru și alți oficiali ai raionului, invitați la eveniment.

În alocuțiunea sa, președintele raionului a felicitat cordial elevii pentru performanțele înregistrate dorindu-le: ”…. Să cuceriți noi orizonturi, să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm şi trebuie să vă dea încredere deplină în puterile voastre. Succesele înregistrate de discipoli întotdeaună revendică munca profesorului, perseverența elevului și contribuția părinților. Aceste rezultate vin ca o confirmare a talentelor şi a pasiunii de a învăța. Vă doresc ca nominalizările de astăzi să fie o recompensă binemeritată pentru strădania  şi nenumăratele ore de pregătire suplimentară, atunci când a trebuit să vă reorganizați programul şi să renunţați la activităţile specifice vârstei. Să rămâneți în continuare cu spiritul competitiv și să fiți exemplu pentru colegi, pentru că orice reușită a voastră – alimentează speranța noastră la un viitor mai bun.  Indispensabil, rolul profesorului este de remarcat de fiecare dată când discipolul excelează la disciplina sa. Stimați profesori și elevi, Vă felicităm și vă dorim în continuare să fiți mereu în căutare, să cuceriți noi înălțimi, să înregistrați noi succese și Vă  încurajăm să duceți mai departe faima familiei, școlii și raionului”,  astfel, președintele și-a încheiat mesajul de felicitare și a continuat cu înmânarea diplomelor pentru elevii excelenți din raion.

În cadrul ceremoniei au fost trecute în revistă toate succesele înregistrate de copii la diferite concursuri naţionale şi raionale, au fost menționați participanții la competiții sportive, inclusiv au fost premiați copii talentați în arta dansului, a cântecului și a picturii.

Demni de discipolii săi, în scenă au fost invitaţi și profesorii care și-a ridicat mențiunile meritate. Pentru laureații anului 2019, elevii liceului Teoretic ”Lucian Blaga” au pregătit un program cu prestații artistice la care s-au alăturat dansatori și interpreți autohtoni.

Evenimentul a fost organizat de Direcția Generală Educație Telenești sub patronajul Consiliului raional Telenești.

%d blogeri au apreciat: