Scăldatul e periculos

Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a MAI al Republicii Moldova atenționează cu privire la înregistrarea creșterii  cazurilor de înec a minorilor în bazinele acvatice/iazuri și râuri.

Reieșind din analiza statisticilor din ultimii 10 ani s-a stabilit că în perioada estivală, în medie pe teritoriul Republici Moldova se îneacă cca. 13 copii pe an, ceea ce reprezintă cca. 20,63 % din numărul total de persoane decedate la scăldat.

Poliția atenționează asupra cazurilor de înec în sezonul estival. Spunem asta deoarece în sezonul estival crește numărul entuziaștilor de a se scălda în râuri, bazine sau în iazuri, motiv pentru care angajații Inspectoratului de Poliție Telenești, de comun cu angajații din cadrul Secției Situații Excepționale Telenești, desfășoară acțiuni de prevenire și lansează câteva recomandări pentru a evita situațiile de înec.

E important de știut că scăldatul nu este permis în bazine acvatice necunoscute și la adâncime, unde ar putea fi gropi și pietre. Nu se recomandă scăldatul pe timp de noapte, după consumul băuturilor alcoolice și pe mijloace improvizate, precum scânduri sau anvelope. Nu vă scăldați, urcându-vă pe diferite obiecte. În cazul în care nu știți să înotați, evitați să vă scăldaţi singur şi nu intraţi în apă mai sus de brâu. Apelați la ajutor atunci când sunteți în pericol sau când sunteți martor al unui caz de înec.

Scăldați-vă doar în bazinele acvatice amenajate corespunzător. În contextul operațiunii speciale „GRIJA”, o atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care necesită monitorizare permanentă atunci când intră în apă. Respectarea acestor norme de securitate poate exclude situațiile excepționale, cu pierderi de vieți.

Dacă sunteți martor la un înec sau la o altă situație de criză în preajma bazinelor acvatice, apelați la numărul unic de urgență 112. Oricine poate avea un accident în apă, chiar și copiii care știu să înoate. De multe ori, condițiile de înot pot fi imprevizibile în iazuri, lacuri sau râuri, deoarece adâncimea și temperatura apei se pot schimba rapid în unele cazuri. Astfel, Inspectoratul de poliție Telenești atenționează: neatenția la scăldat (în lacuri sau în preajma bazinelor acvatice) provoacă victime. Câteva minute sunt de ajuns pentru o tragedie! 

În acest context, venim cu câteva recomandări simple, care vă pot ajuta să evitați un eventual înec:

– supravegheați-vă în permanență copiii, atunci când intrați în apă sau când vă aflați în apropierea ei;

– nu lăsați copiii să meargă în lipsa unui matur în preajma lacurilor;

– nu vă scăldați, urcându-vă pe diferite obiecte;

– în cazul în care nu știți să înotați, evitați să vă scăldaţi singur şi nu intraţi în apă mai sus de brâu.

– apelați la ajutor atunci când sunteți în pericol sau când sunteți martor al unui caz de înec.

%d blogeri au apreciat: