ODIMM a lansat cea de-a XI-a ediție a Concursului Național ”IMM – Model Sustenabil de Responsabilitate Socială”

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi
Mijlocii a lansat cea de-a XI-a ediție a Concursului Național ”IMM
– Model Sustenabil de Responsabilitate Socială”, organizat anual cu
suportul partenerilor de dezvoltare și a companiilor active în acest
domeniu din Republica Moldova.

Scopul Concursului este de a promova obiectivele dezvoltării durabile
și principiile de Responsabilitate Social Corporativă în rândul
IMM-urilor drept activități esențiale de sporire a
competitivității. În condițiile unei creșteri accelerate a
economiei imaginea întreprinderii depinde nu numai de indicatorii
economico-financiari, de calitatea produselor, de locurile de muncă noi
create, dar este influențată considerabil și de modul cum contribuie
la dezvoltarea durabilă. Responsabilitatea Social Corporativă (RSC)
este considerată o investiție inteligentă, care aduce beneficii atât
companiei, cât și întregii comunități. În cadrul Concursului vor
fi decernate premii pentru următoarele nominalizări:

_PREMIUL I.__ Protecția mediului înconjurător___
_PREMIUL II.__ Grija față de angajați___
_PREMIUL III.__ Grija față de piață___
_PREMIUL IV.__ Integrarea socială și sprijinul acordat
comunității___
_PREMIUL MARE__ __Pentru __utilizarea unui model de afacere verde și
responsabilă.__ ___


Suntem convinși că prin eforturile comune vom reuși să promovăm
principiile de Responsabilitate Social Corporativă în rândul
IMM-urilor și să contribuim la dezvoltarea socio-economică durabilă
a localităților din Republica Moldova.
Rămânem la dispoziția Dvs pentru detalii suplimentare la numărul de
telefon: (0 22) 22-45-20, 069503106 sau adresa de e-mail:
oxana.constantinova@odimm.md.