ACTE REFERITOR LA PERSONAL – STATELE DE PERSONAL

În urma modificărilor Codului muncii – Legea nr.115/2020, în vigoare din 31.07.2020, a revenit obligația angajatorului de a aproba statele de personal a unității și anume art.10 alin.(2) lit. „b1) angajatorul este obligat să aprobe și/sau să modifice statele de personal ale unităţii în condițiile stabilite de Codul muncii.

Prin Convenția colectivă (nivel național), nr.12 din 09.07.2012 a fost aprobat formularul statelor de personal și a fost recomandat angajatorilor de al utiliza la întocmirea actelor referitor la personal.

Angajatorul este în drept, de a include în statele de personal funcții/ocupații de care are nevoie compania pentru a fi desfășurată activitatea acesteia. În acelaș timp, Legea 105 din 14.06.2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de somaj, art.5 alin.(5) obligă angajatorul de a indica în statele de personal denumirile funcțiilor/ocupațiilor conform prevederilor Clasificatorului ocupațiilor din Republica Moldova, aprobat prin ordinul nr.22 din 03.03.2014 al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Nerespectarea acestor prevederi poate fi sancționată contravențional – art.56 alin.(1) Codul contravențional  «Utilizarea de către persoanele cu funcţie de răspundere, la completarea documentelor oficiale, a denumirilor de profesii sau de funcţii care nu corespund Clasificatorului ocupaţiilor din Republica Moldova se sancţionează cu amendă de la 6 la 30 de unităţi convenţionale.

La fel este de menționat că la elaborarea statelor de personal noțiunea «una unitate» nu este identcă cu noțiunea «una persoană». Una unitate = 169 ore/lucrătoare în mediu/lunar și în statele  de personal este necesar de indicat unitățile.

Conform Legii nr.60 din 30.03.2012, privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, art.34 alin.(4),(5) «Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conform schemei de încadrare a personalului au 20 de angajaţi şi mai mult, creează sau rezervează locuri de muncă şi angajează în muncă persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puţin 5 la sută din numărul total de salariaţi și informează agenția teritorială pentru ocparea forței de muncă despre  locurile de muncă create şi/sau rezervate pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi, în termen de 5 zile de la data la care au fost create/rezervate.» Prin urmare, se recomandă, agenților economici faptul rezervării locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități să fie indicat în statele de personal.

Dacă la data aprobării statelor de personal, unele unități sunt vacante sau au devenit vacante pe parcursul anului angajatorul, potrivit Legii 105/2018, art.14 alin.(1) lit.b), are obligația de a informa în scris, prin fax, prin poşta electronică a subdiviziunii teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază îşi are adresa juridică sau în a cărei rază este adresa locului de muncă, despre toate locurile de muncă devenite vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care au devenit vacante, conform modelului aprobat de către Agenția Națională.

  Angajatorii trebuie să țină cont și de faptul că dacă, ulteritor aprobării statelor de personal, se modifică careva aspecte în activitatea companiei, are dreptrul de a reduce statele de personal precum și a le suplimenta cu unități noi.

%d blogeri au apreciat: