MESAJUL DE FELICITARE AL PREȘEDINTEI RAIONULUI, MARIANA OMBUN CU PRILEJUL „ZILEI POLIȚIEI”

Stimați colaboratori ai Inspectoratului de Poliție Telenești,

Cu prilejul Zilei Poliției Naționale, vin cu un buchet de urări frumoase, prin care manifest respectul față de Dumneavoastră. Apreciez calități morale și profesionale de care dați dovadă mereu: patriotismul, bărbăția, devotamentul, omenia și spiritul de sacrificiu, manifestat pe tărâmul polițienesc.

 Vă felicit, în primul rând, pentru eforturile depuse în îndeplinirea atribuțiilor funcționale, pentru îmbunătățirea indicatorilor de performanță și, implicit, asigurarea unui climat de ordine, siguranță și pace socială în raion. Apropierea de viața comunității pe care o serviți, comunicarea și cooperarea cu cetățenii în rezolvarea problemelor, participarea activă la viața localităților din întreg raionul Telenești vă conferă încrederea, respectul și sprijinul cetățenilor. În acest sens, atât cetățenii, cât și administrația publică ne punem speranța deplină în dumneavoastră pentru că determinarea cu care vă faceți datoria înseamnă garanția unei vieți mai liniștite şi sigure. Toți factorii care perturbează liniștea noastră solicită o implicare riguroasă a forțelor de ordine. De aceea, sunt convinsă că nu veți încetini niciodată să îndepliniți atribuțiile care v-au fost delegate. 

Vă solicit să dați în continuare dovadă de inteligență, conduită morală remarcabilă și conștiință profesională. Datorită eforturilor depuse în comun, poliția, a fost și rămâne a fi cartea de vizită a unei țări, care prin acțiunile ei conturează imaginea pozitivă a omului legii în fața cetățenilor. Iar Dumneavoastră, activând cu dăruire în acest domeniu, ați reușit să confirmați titlul meritoriu de prieten al societății. Vă doresc izbândă să vă faceți datoria cu cinste, să fiți remunerați atât spiritual cât și material.

 

Cu profund respect,

Președintele raionului Telenești Mariana Ombun

%d blogeri au apreciat: