Campania „Cunoaște dreptul tău electoral”, inițiată de către Comisia Electoral Centrală a ajuns și la Telenești

 În contextul pregătirii pentru alegerile locale generale din toamna acestui an, campania „Cunoaște dreptul tău electoral”, inițiată de către Comisia Electoral Centrală a ajuns și la Telenești. Vicepreședintele CEC, Pavel  Postica a discutat cu funcționarii și  autoritățile publice locale de nivelul I și II,  despre noile prevederi din Codul electoral, care au fost completate și […]

Astăzi, la Consiliul raional s-a dat start activităților de depistare activă a Tuberculozei în raionul Telenești

Astăzi, la Consiliul raional Telenești s-a dat start activităților de depistare activă a Tuberculozei în raionul Telenești. Președinta raionului, Mariana Ombun, și vicepreședintele raionului Alexandru Taburceanu, alături de  reprezentanții asistenței medicale primare (AMP), asistenței sociale (AS), reprezentanților de specialitate din raion, reprezentantul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și societatea civilă au participat la ședința […]

FESTIVALUL  RAIONAL  FOLCLORIC  „DE  LA  LUME  ADUNATE” ediția 2023

De Duminica Mare, în preajma Centrului de Cultură Telenești, s-a desfășurat Festivalul – raional folcloric „De la lume adunate”, cu participarea a 24 formații artistice de la casele/ căminele de cultură din localitățile raionului, dintre care două formații excepționale invitate din republică și anume: Ansamblul folcloric „Moștenitorii” din s. Dușmani, r. Glodeni și Ansamblul de […]

MĂSURI DE PROFILAXIE ÎN PERIOADA ESTIVALĂ

Odată cu venirea sezonului estival populația pleacă în zilele de weekend la odihnă la râuri, lacuri, bazine acvatice sau piscine. Pericolul de înec în rândul copiilor care intră fără supraveghere în apă crește exponențial în această perioadă. Pentru a preveni astfel de tragedii angajații  Serviciului Prevenție a Secției Situații Excepționale Telenești  desfășoară măsuri de prevenire […]

MESAJUL DE FELICITARE AL PREEȘEDINTEI RAIONULU TELENEȘTI, MARIANA OMBUN CU PRILEJUL ZILEI INTERNAȚIONALE A COPILULUI

Dragi copii, părinţi şi bunei!   Am o deosebită plăcere să aduc tuturor copiilor cele mai sincere felicitări şi urări de bine cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului! Le doresc să crească mari, sănătoşi, frumoşi, alături de bunei şi părinţi, să ducă Moldova înainte, pe calea speranţelor noastre, a progresului spre un viitor civilizat, european! […]

”ULTIMUL SUNET – 2023” MESAJUL PREȘEDINTEI RAIONULUI, MARIANA OMBUN CU OCAZIA ÎNCHEIERII ANULUI ȘCOLAR

„Stimați pedagogi, dragi elevi și absolvenți! Fiecare apropiere de finalul unui an şcolar, ce se întâmplă tradițional între două anotimpuri frumoase, ne amintește despre festivitatea ”Ultimului sunet”, ce anunță bucuria vacanței, pentru cei mici, și sunetul clopoțelului ultimului careu pentru absolvenți. Dragi absolvenţi, făcând acum o retrospectivă al timpului petrecut în școala natală, vă îndemn […]

ANUNȚ DE LICITAȚIE

ANUNȚ DE LICITAȚIE Republica Moldova Îmbunătățirea eficienței energetice la clădirea Policlinicii din orașul Telenești Această invitație de licitație este publicată ca urmare al Anunțului General de Achiziție pentru acest proiect, care a fost publicat în secțiunea Anunțuri privind achizițiile de pe site-ul web al Nefco (https://www.nefco.int) la 26.01.2023. Raionul Telenești, denumit în continuare „Angajatorul”, intenționează […]

GALA LAUREAȚILOR ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI, EDIȚIA 2023

La final de an școlar, Direcția Generală Educație Telenești, sub patronajul Consiliului Raional Telenești au organizat și desfășurat, pe data de 26 mai 2023, Gala Laureaților în Domeniul Educației, ediția 2023. Toți laureații au primit diplomele, mențiunile și medaliile bine meritate pentru care au muncit nu doar un an, ci tot timpul. Desigur, alături de […]

ȘCOALA SECURITĂȚII PENTRU COPII „ÎMPREUNĂ REDUCEM RISCURILE”, EDIȚIA 2023

În perioada 25-26 mai, la Orhei, a avut loc Etapa regională a Școlii securității pentru copii „Împreună reducem riscurile”, organizată anual de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin intermediul Secțiilor Situații Excepționale.   În acest an, cu diplomă de gradul III s-au întors  elevii din clasele a X-a de la Liceul Teoretic „Lucian […]

MUZEUL RAIONAL DE ISTORIE ȘI ETNOGRAFIE LA O FRUMOASĂ ANIVERSARE DE 15 ANI DE ACTIVITATE

La 25 mai, curtea Muzeului Raional de Istorie și Etnografie din raionul Telenești  a primit, cu porțile larg deschise, oaspeți la celebrarea a 15 ani de activitate.  Elena Ilescu, directoarea instituției a invitat conducerea raionului Telenești, președinta raionului Mariana Ombun,  vicepreședintelee raionului Alexandru Taburceanu, secretarul consiliului raional Telenești, precum și alți șefi ai subdiviziunilor Consiliului […]

SEMINAR METODOLOGIC ORGANIZAT PENTRU ASISTENȚII SOCIALI COMUNITARI DIN RAIONUL TELENEȘTI

La data de 19.05.2023, a avut loc seminarul metodologic – „Abordarea multidisciplinară și interdisciplinară în procesul de asistență a copiilor”, organizat de către AO „Lumos”, la care au participat asistenții sociali comunitari, directorii instituțiilor de învățământ/educație timpurie, medicii de familie din Centrele de Sănătate/Oficiile medicului de familie. Aspecte discutate: „Mecanismul de cooperare intersectorială pentru prevenirea […]

MESAJUL DE FELICITARE AL PREȘEDINTEI RAIONULUI, MARIANA OMBUN CU PRILEJUL ZILEI LUCRĂTORULUI DIN DOMENIUL CULTURII

„De ZIUA PROFESIONALĂ A LUCRĂTORILOR DIN DOMENIUL CULTURII adresez astăzi sincere felicitări și urări de bine tuturor celor care ați ales în viață nobila misiune de a face posibil actul de creație, promovare și împărțire a valorilor culturale! Stimați angajați ai instituțiilor cultural-artistice din raionul Telenești, exprim tot respectul pentru păstrarea și promovarea culturii naționale, contribuind esențial […]