CONSULTAREA OPINIEI PUBLICE

Consultarea opiniei publice în soluționarea problemelor din domeniul învățământului a devenit o acțiune importantă în activitatea Consiliului Raional Telenești, în colaborare cu Direcția Generală Educație.
Azi Președintele raionului, domnul TULGARA Iurie, însoțit de vicepreședinte, domnul TULBURE Ion și de șefa interimară a Direcției Generale Educație, dna Viorica ZARA  s-au întâlnit cu reprezentanții părinților, cu managerii și cadrele didactice ale gimnaziilor din localitățile Vadul Leca și Băneștii Noi.
Întâlnirea precedează ședința ordinară a Consiliului Raional Telenești, care va avea loc peste câteva zile.
Oficialii au ținut să afle opinia celor invitați privind reorganizarea instituțiilor școlare din localitățile respective, unde se atestă o tendință a descreșterii numărului de copii și, implicit, pericolul apariției deficitului bugetar, care ar periclita desfășurarea unui proces educațional de calitate.
Reprezentanții administrației publice raionale au luat act de toate doleanțele participanților la discuție, au prezentat argumente și dovezi ale necesității realizării unor restructurări instituționale în scopul asigurării accesului fiecărui elev la educație de calitate.
Președintele raionului, dl Tulgara Iurie, vicepreședintele, dl Tulbure Ion, șefa interimară a Direcției Generale Educație, doamna Zara Viorica au dat asigurări, că punctul de plecare în rezolvarea tuturor problemelor instituțiilor școlare va fi interesul fiecărui copil și elev, iar la luarea deciziei privind reorganizarea instituțiilor se va ține cont de opinia și argumentele tuturor părților.
La procesul de consultare a opiniei cetățenilor au participat și primarii celor două comune, pe teritoriul cărora se află cele două instituții școlare: doamna Pascaru Alina, comuna Bănești și domnul Coșcodan Gheorghe, comuna Căzănești.
%d blogeri au apreciat: