FESTIVALUL RAIONAL AL CÂNTECULUI PASCAL „LUMINA ÎNVIERII„- O ZI PLINĂ DE LUMINĂ, CREDINȚĂ ȘI EMOȚIE

În a treia zi de Paști, în ograda Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Chițcanii Vechi, r. Telenești, Secția Cultură, Tineret și Sport, cu suportul financiar al Consiliului Raional Telenești, a organizat și desfășurat Festivalul raional al cântecului pascal „Lumina Învierii”.
Formațiile artistice venite din mai multe localități ale raionului, au adus în dar cântece pascale pline de profunzime și frumusețe. Evenimentul a debutat într-o atmosferă de profundă emoție și solemnitate. Fețele bisericești prezente, împreună cu blagocinul de Telenești,nMarian Boldescu au dat glas bucuriei pascale, intonând împreună „Hristos a Înviat”, vestind, astfel, lumina și biruința învierii în inimile tuturor celor prezenți.
Un mesaj de felicitare și încurajare pentru păstrarea tradițiilor creștine, a fost adresat de către președintele raionului Telenești, Iurie Tulgara, prezent la eveniment.
Pe parcursul întregului festival, curtea bisericii a fost cuprinsă de o atmosferă caldă, plină de bucurie și comuniune. Vocile membrilor formațiilor au răsunat întru slava învierii Domnului. Nu au lipsit nici expoziția culinară pascală, pregătită cu multă dragoste de către gospodinele satelor teleneștene. Festivalul a devenit, astfel, nu doar un prilej de cânt și rugăciune, ci și de celebrare a tradiției și a frumuseții autentice din satele noastre.
Mulțumim tuturor colectivelor care au participat, preoților care ne-au fost alături și autorităților publice locale, în mod special, domnului primar de Chițcanii Vechi, Alexandru Taburceanu pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului și preotului Vladimir Lai pentru binecuvântarea și găzduirea festivalului în curtea locașului sfânt.
Să păstrăm lumina în inimi și să continuăm să trăim Învierea în fiecare zi – cu bunătate, cu rugăciune și cu iubire față de aproapele!
« 1 de 2 »
 
%d blogeri au apreciat: