GALA LAUREAȚILOR ÎN SPORT A RAIONULUI TELENEȘTI 2019

Recent, la 14 decembrie, a fost organizată ”Gala Laureaţilor în sport a raionului Telenești 2019” de Secția Cultură Tineret și Sport şi Asociația raională de fotbal, unde au fost evidenţiaţi cei mai merituoşi sportivi şi antrenori ai raionului. 

La premierea celor mai buni jucători, antrenori, echipe, arbitri, au participat președintele raionului Mariana Ombun; vicepreședintele raionului Alexandru Taburceanu; secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ion Gheorghiu; președintele FMF, Leonid Oleinicenco; antrenor emerit, arbitru de categorie națională, Alexei Postolachi; luptător de stil liber, premiant la Campionatul Mondial, Maxim Saculțan; ex-președintele raionului, Diana Manoli; deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Angel Agachi; desigur primari, profesori, antrenori și alții.

Cu un mesaj de felicitare s-a adresat publicului și președintele raionului, dna Mariana Ombun prin care a menționat că: Gala Laureaților în Sport este cel mai bun prilej pentru a veni cu aprecieri meritorii pentru eforturile depuse de sportivii și antrenorii lor, inclusiv pentru eforturile depuse și de autoritățile publice locale care susțin și se implică plenar la organizarea activitătilor sportive.  

Salut prezența tuturor celor care practică, iubește și se dedică sportului. Cu siguranță îi avem alături pe toți cei care au performațe, iar azi au venit să-și primească laurii nu numai pentru succesele obținute, dar și pentru imaginea bună pe care au făcut-o raionului Telenești. Sportivii a fost dintotdeauna ambasadorii localității și a țării din care fac parte. Astăzi este ziua în care sportivii noştri sunt nominalizaţi. Ei ne-au dus faima nu numai la nivel local, dar şi la nivel republican şi internaţional.

Stimați și dragi laureați! Vă felicit cordial pentru performanțele înregistrate și Vă doresc să cuceriți noi orizonturi, să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm şi trebuie să vă dea încredere deplină în puterile voastre. Succesele înregistrate de discipoli întotdeaună revendică munca – antrenorilor, perseverența sportivului, și contribuția financiară sau materială din partea autorităților.

Aceste rezultate vin ca o confirmare a talentelor şi a pasiunii de a excela. Vă doresc ca premiile și laurii de astăzi să fie o recompensă binemeritată pentru strădania şi nenumăratele ore de pregătire. Să rămâneți în continuare cu spiritul competitiv și să fiți exemplu pentru alții, pentru că orice reușită a voastră – alimentează speranța noastră la un viitor mai bun”, astfel și-a încheiat alocuțiunea, dna președinte, înainte de a purcede la înmânarea disctincțiilor și decernarea premiilor.

În cadrul festivităţii au fost premiaţi laureaţii sportului la nivelul raionului Telenești, în baza celor mai bune performanţe obţinute la competiţiile sportive raionale, naţionale şi internaţionale în anul 2019. Astfel au fost decernați, pentru următoarele nominalizările:

”Cel mai bun jucător din raionul Telenești, anul 2019” – Tulbure Nicolae, Crulicovschii Nicolai, Bologan Constantin, Devdier Boris, Tănăsescu Constantin, Petica Cristian, Ganea Gheorghe, Banari Ghenadie, Sinegur Denis, Platon Petru, Roșca Vasile, Furculiță Andrian, Său Mihai, Munteanu Danu, Ciumac Tudor, Celpa Vasile.

”Cel mai bun arbitru” – Conea Aurel

”Cel mai bun jucător de performanță din Campionatul raional la Fotbal 2019” – Cașcaval Ion

”Echipa Fair-play”* –Echipa de fotbal Tîrșiței

Tot în cadrul Galei a fost premiată cu o Cupă echipa FC Bogzești (mândria raionului Telenești), pentru locul 3 ocupat în Divizia B, seria Centru, ediția 2019, iar jucătorii și staful tehnic au primit medalii din partea Forului fotbalistic.

În șirul întreg al nominalizărilor au fost menționați și cei mai devotați și consacrați sportivi veterani din raion care, de-a lungul anilor, și-au adus aportul considerabil la dezvoltarea și promovarea fotbalului din raion. Nu a fost o excepție amintirea numelor dascălilor, antrenorilor, managerilor de instituții și nu în ultimul rând ex-președintele raionului diana Manoli, șeful Direcției Generale Educație, alina Pascaru,

În rândul premianților s-au regăsit și autoritățile publice locale, care nemijlocit au participat la organizarea și desfășurarea competițiilor sportive, au susținut financiar, material și spiritual jucătorii săi, care astăzi se bucură de rezultate. Printre ei au fost meționate primăriile: Telenești, Inești, Bogzești, Căzănești, Negureni, Tîrșiței, Brînzenii Noi, Suhuluceni, Hirișeni, Leușeni și Budăi.

Pe această cale invităm toţi iubitorii fenomenului sportiv să fie alături de laureaţii sportului raional care ne reprezintă cu cinste şi mândrie la întrecerile sportive naţionale şi internaţionale!

——————————————-

*(fairplay – conform definiției, acceptarea loială a regulilor într-un joc, iar prin extindere, o conduită onestă în orice situație. Conceptul se referă la respectarea adversarilor, a regulilor, a deciziilor arbitrilor, a publicului spectator și a spiritului general de joc. De asemenea, fairplay-ul presupune acceptarea cu demnitate atât a înfrângerii, cât și a victoriei.)

%d blogeri au apreciat: