CU DRAG DE ȚARĂ ȘI DE NEAM – REPUBLICA MOLDOVA ÎN CEI 30 DE ANI DE INDEPENDENȚĂ

Astăzi, în ziua cu importanță națională pentru toți moldovenii și la Telenești au fost organizate câteva manifestări dedicate marii aniversări a 30 de ani de Independență a Republicii  Moldova. Toți care au manifestat interes au putut participa la tot spectrul de activități,  special pregătite cu această ocazie. În programul pregătit de Consiliul raional, împreună cu Secția de Cultură, Tineret și Sport au fost incluse un șir de activități precum: deschiderea oficială a evenimentului – alocuțiunea președintelui raionului, doamna Mariana Ombun (scuarul Consiliului raional), spectacol muzical, expoziția meșterilor populari, distribuirea mesajelor de felicitare, stegulețe și baloane trecătorilor și conducătorilor auto, inclusiv, un meci amical de fotbal. În cadrul solemnității de deschidere au fost decorați, cu diplome, toți combatanții din raionul Telenești, care au participat la conflictul armat pentru apărarea integrității în independenței Republicii Moldova din anul 1992, pe malul drept al râului Nistru.

Cu dedicații muzicale și mesaje de felicitare pentru cei care au venit în această dimineață în oraș, au evoluat formațiile artistice de amatori de la Centrul de cultură Telenești, casele și căminele de cultură din  localitățile  raionului, în cadrul unui spectacolul muzical desfășurat  pe scena improvizată în parcul  din perimetrul străzii Ștefan cel Mare. Atmosfera a fost încinsă cu melodii și jocuri  iar, colectivele de artiști, adunați din mai multe localități a raionului au îmbrăcat cele mai frumoase costume naționale pentru a le demonstra publicului.  Pe aleile parcului au fost expuse lucrările efectuate cu multă iscusință și dragoste de meșterii populari din raion. Aceștia, la rândul lor, au fost menționați cu diplome  pentru creativitatea și măiestria care o posedă și o expun atât de frumos în fiecare lucrare.

A fost o zi plină de evenimente frumoase la care au fost implicată foarte multă lume. Președintele raionului a mulțumit tuturor organizatorilor de expoziții, a felicitat colectivele de artiști pentru prezentările frumoase în scenă, menționându-i cu câte un premiu bănesc pentru stimulare, spunând că această sărbătoare este a tuturor și nu ar fi fost posibil de organizat la asemenea nivel dacă nu s-ar fi implicat fiecare manager, primar, funcționar sau conducător de colectiv artistic.

Printre toate activitățile, pe parcursul întregii zile, în 6 sensuri de intrare în raion, reprezentanții Direcției de Patrulare  au stopat aleatoriu conducătorii auto, iar câte un grup de tineri îmbrăcați în costum național au felicitat călătorii cu câte un steguleț, mesaj de felicitare al președintelui raionului, și un balon personalizat, în cazul cuplurilor cu copii.  Totodată, pe aceleași sensuri de intrare au fost instalate și bannere cu mesajul de felicitare pentru toți cetățenii Republicii Moldova care traversează traseele raionului.

În partea a doua a zilei a fost jucat un meci amical de fotbal cu prilejul a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova pe stadionul raional de fotbal. Pentru acest meci au fost formate două echipe de veterani ai jocurilor de sport, organizate de Asociația raională de fotbal.

« 1 de 6 »
%d blogeri au apreciat: