ACORD DE ÎNFRĂȚIRE SEMNAT ÎNTRE RAIONUL TELENEȘTI ȘI JUDEȚUL IAȘI, ROMÂNIA

Astăzi, la Consiliul raional a avut loc un eveniment așteptat cu mare interes de către Consiliul raional Telenești și Consiliul Județean Iași,  România. Ziua de 15 noiembrie trece cu mândrie în istoria administrării raionului Telenești. Având în vedere caracterul special al relațiilor dintre România și Republica Moldova, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiții și în dorința consolidării relațiilor de colaborare între autoritățile APL din cele două state, Consiliului Județean Iași, România și Consiliul raional Telenești au semnat Acordul de Înfrățire și Cooperare.

Astfel, la ceremonia oficială de semnare a participat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel ALEXE, însoțit de vicepreședintele Marius Sorin DANGĂ, secretarul județului Lacrimioara VERNICĂ-DĂSCĂLESCU și consiliera pe domeniul relații internaționale, Eugenia Lucaci pe de o parte, și președintele raionului, Mariana Ombun, vicepreședinții Alexandru Taburceanu și Alexandru Isac, șeful adjunct al Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, Nelea Cazacu, alături de șefa Direcției Generale Educație, Alina Pascaru, șeful Secției Administrație Publică, Vasilii Bulat și șeful Secției Cultură, Tineret și Sport, Pavel Casian, primarul orașului Telenești, Vadim Lelic pe de altă parte.

Urmare a semnării Acordului de înfrățire ambele părți și-au exprimat convingerea că vor dezvolta relații de colaborare multilaterale între cele două unități administrativ teritoriale și vor consolida relația de cooperare dintre instituțiile pe care le conduc.

În cadrul întrevederii, președintele Consiliului Județean Iași, Costel ALEXE a declarat că ”Prezența delegației la Telenești este să confirme încă o dată faptul că și România, dar mai ales și județul Iași ține foarte mult la relațiile de cooperare cu frații de peste Prut, și în urma relațiilor stabilite să avem proiecte care să fie apreciate de locuitorii comunităților noastre. Pentru noi, cei din România ne interesează mai mult să fim un factor de sprijin pentru Republica Moldova  din punct de vedere de experiență și cunoștințe în parcursul european, în mod special pentru accesarea fondurilor europene.”

Președintele raionului, a apreciat deschiderea autorităților Ieșene pentru semnarea unui acord de înfrățire, și a exprimat încrederea că ”Acest eveniment va deschide o filă nouă atât pentru raionul Telenești cât și pentru județul Iași, astfel ca împreună vom încerca prin atragerea fondurilor europene să modernizăm și să facilităm toate serviciile care sunt prestate cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.”

După sesiunea de protocol, delegația a vizitat Muzeul raional de istorie și etnografie, iar președintele Costel Alexe a semnat în cartea de vizită a instituției și la final au făcut și o fotografie de grup pentru a eterniza momentul emoționant și important strategic pentru raionul Telenești.

Consiliului raional Telenești mai are semnate acorduri de înfrățire cu județul Neamț, România (03.08.2017) și cu districtul SANDOMIERZ, Republica Polonia (06.05.2016).

%d blogeri au apreciat: