Concurs raional „Cel mai bun antreprenor al anului 2020”

La data de 17 decembrie 2021, ora 11.00 în incinta Consiliului Raional Telenești  a avut loc decernarea învingătorilor tradiționalului Concurs raional „Cel mai bun antreprenor al anului 2020”. Evenimentul are ca scop încurajarea și stimularea antreprenorilor, motivează și promovează imaginea businessului local.

Vicepreședintele raionului,  dl. Alexandru Taburceanu  a venit cu un cuvânt de felicitare în adresa antreprenorilor prezenți, menționând  că  scopul concursului constă în efectuarea unui bilanț al reușitelor înregistrate, pe parcursul unui an, ale agenților economici, indiferent de genul de activitate, forma de organizare juridică şi tipul de proprietate.  – ”Dumneavoastră  ați înfruntat cu mult curaj greutățile acestui an pandemic, demonstrând că sunteți puternici și că nu există provocări fără soluții și  că întreprinderile noastre au potențial de creștere și pot contribui la realizarea economică a raionului”.

Vicepreşedintele raionului,   dl. Alexandru Isac a mulțumit businessmenilor locali care înregistrează succes, în ciuda pandemiei şi crizei generate de aceasta. ,,Vă mulţumim pentru aportul adus în dezvoltarea economiei raionului şi vă asigurăm de deschiderea deplină din partea autorităţilor publice locale în vederea susţinerii şi promovării mediului de afaceri la nivel local, naţional şi internaţional. Datorită contribuţiei dumneavoastră se menţine economia raionului şi respectiv alte domenii deosebit de importante cum ar fi educaţia şi sistemul medical”, a subliniat dl. A. Isac.

           La ediția curentă a concursului ”Cel mai bun antreprenor  al anului 2020  au fost premiați 15 agenți economici, la 7 nominalizări.  

Astfel, la nominalizarea ,, Cel mai   bun  antreprenor  în  sfera de producere” , premii  au obținut  antreprenorii:  

  SRL  ”BUDĂI  – GRUP”,  conducător  Nicolae  Doroftei,  

  SRL  ”MARONIDAL”, conducător  Roman Bolocan,

  Î.M. ”GOLOSEEVO”,  conducător Vasile Luțcan

 

Cel mai  bun antreprenor în sfera comerțului”

ÎI ”IURIE DARABANĂ” – conducător  Iurie  Darabană  

ÎI ”PETRU AMBROSI” – conducător  Petru  Ambrosi

 

Cel mai bun  antreprenor în sfera prestări servicii” au  fost premiați:

 S.C. GRIGRIAN GRUP S.R.L.       conducător     GRIGORE ROTARI       MOLAGRO ESP S.R.L              conducător    ILIE VERDES

 WALNUT LINE C.I.   conducător    LILIAN FLOREA

    

”Cel mai tânăr antreprenor”  au fost premiați :

 VALRICARDO-FELIMATEO S.R.L           conducător   TATIANA   POPA         SPRINCEANA OLGA I.I                conducător   OLGA  SPRINCEANA        

 

”Cea mai bună femeie antreprenor”                 

  AFACERI TEXTILE S.R.L.         conducător         ANGELA CHIHAI

  PEEKABOO S.R.L.                      conducător         INA BAHAU                       

 

 ,,Cel mai bun  antreprenor în atragerea investițiilor”

   HONEYFLOW S.R.L                         conducător     VLADIMIR POPOVICI

   CAMELROBER S.R.L.                      conducător     RODICA CEBOTARI

 

Cel mai bun exportator”  a  fost menționat:

  ,,DORVALANDRO,, S.R.L.               conducător     TIMOFEI CALDARE

%d blogeri au apreciat: