DEPUNERI DE FLORI PENTRU COMEMORAREA EROILOR CĂZUȚI ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Ziua de 9 mai însemnată, astăzi, la Telenești, cu depuneri de flori la Memorialul eroilor căzuți la datorie. În această zi suntem îndemnați la solidaritate pentru pace. Să fim mai uniți și întăriți în credința pentru pace în familii, pentru pace în țară, pentru pace în lume.

Președintele raionului, dna Mariana Ombun, vicepreședintele raionului Alexandru Taburceanu, șefii subdiviziunilor Consiliului raional, primarul orașului Vadim Lelic și angajații primăriei orașului, conducători și reprezentanții serviciilor desconcentrate s-au adunat, de dimineață, la  mitingul de Comemorare a eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. 

În acest an se celebrează 77 de primăveri trăite sub cer senin cu liniște și pace, iar ecoul celui de-al II-lea Război Mondial mai rămâne viu și azi prin cei doi veterani de război din raionului Telenești,  rămași în viață. Este zi de bucurie și doliu în care comemorăm eroii și victimele care și-au pierdut viața în cel mai crâncen război împotriva umanității.

Această zi a prins contur sub o conotație dublă și se referă la data în care aliații au obținut victorie asupra Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai distrugătoare conflagrații din istoria bătrânei Europe. Ghidați de apropierea țării noastre de standardele europene, Parlamentul Republicii Moldova a declarat ziua de 9 mai drept Ziua Victoriei și Ziua Europei. Această conotație dublă unifică popoare sub un singur simbol – Simbolului Păcii și Unității. Prin solidaritate față de toți cei care au jertfit cu propria viața pentru pacea care o avem până în prezent, pentru a păstra vie memoria eroilor cu adâncă plecăciune aprindem candela recunoștinței.

În semn de recunoștință, conducerea raionului pe parcursul zilei a efectuat o vizită la cei 2 veterani rămași în viață –  Petrocenco Victor din or. Telenești și Tulgara Ion din  Sărătenii Vechi.  

 

 

%d blogeri au apreciat: