GALA LAUREAȚILOR ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI, EDIȚIA 2022

Recent, la 20 mai, a avut loc Gala Laureaților în domeniul educației, ediția 2022, organizată de către Direcția Generală Educație – eveniment care unește munca și performanța. Festivitatea a avut drept scop susținerea cadrelor didactice și a elevilor dotați, apți de performanțe ai raionului Telenești.

În cadrul activității, au fost celebrați elevii care s-au învrednicit de locurile I, II, III,  în cadrul olimpiadei raionale, profesorii-mentori. 

Pentru a le aduce cuvinte de apreciere și a înmâna distincțiile meritate au fost invitați Alexandru Taburceanu, vicepreședintele raionului, Victor Mătrăgună, șeful Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat,  și șefa-adjunct Nelea Cazacu, Sergiu Lazăr, secretarul consiliului raional, Angela Sîrbu, șefa Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei, Petru Costișanu, șeful Inspectoratului de Poliție Telenești și proteiereul Marian Boldescu.

Vicepreședintele raionului a adresat un mesaj de felicitare pentru toți cei premiați: ”Să asist la ceremonia de premiere a tinerilor care  s-au evidențiat la olimpiadele și concursurile republicane, a fost și este o plăcere diferită deoarece această Gală a Laureaților din Domeniul Educației este destinată aprecierii atât a elevilor care au obținut rezultate remarcabile cât și a profesorilor care au contribuit la pregătirea acestora. Stimați și dragi premianți. Vă felicit cordial  pentru performanțele înregistrate și  Vă doresc să cuceriți noi orizonturi, să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm şi trebuie să vă dea încredere deplină în puterile voastre. Succesele înregistrate de discipoli întotdeauna revendică munca profesorului, perseverența elevului și contribuția părinților. Aceste rezultate vin ca o confirmare a talentelor şi a pasiunii de a învăța. Vă doresc că premiile de astăzi să fie o recompensă binemeritată pentru strădania  şi nenumăratele ore de pregătire suplimentară, atunci când a trebuit să vă reorganizați programul şi să renunţați la activităţile specifice vârstei. Să rămâneți în continuare cu spiritul competitiv și să fiți exemplu pentru colegi, pentru că orice reușită a voastră – alimentează speranța noastră la un viitor mai bun. Indispensabil, rolul profesorului este de remarcat de fiecare dată când discipolul excelează la disciplina sa. Astfel de performanțe reprezintă desăvârșirea carierei, un punct culminant la care poate ajunge un dascăl. Stimați profesori și elevi, Vă felicit și vă doresc în continuare să fiți mereu în căutare, să cuceriți noi înălțimi, să înregistrați noi succese și Vă  încurajăm să duceți mai departe faima familiei, școlii și raionului” a încheiat mesajul său.

« 1 de 2 »

 

%d blogeri au apreciat: