LA MULȚI ANI, REPUBLICA MOLDOVA! FESTIVITATE DEDICATĂ CELEI de-a 31- a ANIVERSARE A ZILEI INDEPENDENȚEI

 Independența, suveranitatea, renașterea națională, tricolorul, grafia latină, entitatea națională sunt sintagmele care ar trebui să caracterizeze statul Republica Moldova, și pe care le serbăm cu bucurie în fiecare an pe 27 august.

În mod tradițional, la 27 august 2022, Republica Moldova își îmbracă haina de sărbătoare pentru a celebra cele mai importante sărbători naționale –  ”Ziua Independenței Republicii Moldova” și ”Limba Noastră”.

În acest an aniversăm  31 de ani de independență a Republicii Moldova. Prilejuit de această dată istorică, în orașul Telenești  a fost organizat un eveniment cultural și solemn. Debutul sărbătorii a fost marcat prin depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu.

Administrația raionului Telenești, în persoana vicepreședinților de raion Alexandru Isac și Alexandru Taburceanu, primarul orașului Vadim Lelic, însoțiți  de  colective de angajați, împreună cu combatanții războiului pentru apărarea Independenței și Integrității Republicii Moldova au asistat la un spectacol muzical, desfășurat în curtea Centrului cultural Telenești.

Partea solemnă a evenimentului s-a început cu alocuțiunea  vicepreședintelui raionului Alexandru Isac prin care a transmis concetățenilor și locuitorilor raionului Telenești un mesaj de felicitare, prin care a menționat : „… Această sărbătoare trezește în fiecare om un sentiment de solidaritate și de afirmare față de trecutul istoric, care a lăsat puternice amprente atât în viața economică, cât și în cultura și conștiința noastră națională. Întâi de toate, independența presupune disciplină, muncă și demnitate. Deci să fim demni și mândri de Țara în care ne-am născut și pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri. Sper că prin eforturi comune și responsabilitate reciprocă vom reuși să consolidăm un stat bazat pe valori democratice, pe echitate socială, asigurând o viață decentă tuturor. Stimați  teleneșteni!  Cu prilejul Zilei Independenței Vă adresez cele mai călduroase felicitări, dorindu-Vă  tuturor multă sănătate, prosperare, optimism și seninătate, încredere în forțele proprii și înțelepciune, speranțe și visuri împlinite, noi izbânzi în activitatea de dezvoltare și consolidare a statalității Țării noastre, afirmare a nestematelor valori naționale. Să ne mândrim că trăim într-un stat independent.”

Cu un mesaj de felicitare s-au alăturat vicepreședintele Alexandru Taburceanu, primarul orașului Telenești, Vadim Lelic, șeful Inspectoratului de Poliție, Petru Costișanu și șeful Secției Administrativ-militare Telenești, Sergiu Lipatov.

Având în vedere că  Parlamentul a decis ca anul 2022 să fie declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova, cu acest prilej au fost invitați combatanții din orașul Telenești care au participat la conflict pentru a li se conferi distincțiile meritate. Prin urmare, în cadrul solemnității, în semn de înaltă apreciere pentru vitejia, bărbăția și curajul, patriotismul și sacrificiul de care au dat dovadă în timpul acțiunile de luptă combatanții au fost decorați cu Medalia comemorativă ”30 de ani de la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii  Moldova – 1992 – 2022”.

La final de program a fost organizat un festival fotbalistic dedicat Zilei Independenței Republicii Moldova.

« 1 de 5 »
%d blogeri au apreciat: