„ARMONIILE TOAMNEI TELENEȘTENE”, EDIȚIA A II-A, 2022

Duminică, la 16 octombrie 2022, în centrul orașului s-a dat petrece de amploare pentru cel mai frumos anotimp al anului, anotimpul belşugului, al bogăţiei – Toamna. Această toamnă, în cântec și culoare, a adunat pe piața Renașterii mai mulți participanți în cadrul unei sărbători raionale, aflate la cea de-a II-a ediție –”Armoniile Toamnei Teleneștene”.

 În cadrul sărbătorii raionale au fost desfășurate mai multe activități precum parada portului popular a colectivelor artistice, expoziții deosebite de toamnă, târgul producătorilor autohtoni, târg al meșterilor populari din raion și din republică, expoziții de bucate tradiționale, degustări de vin, cântece și dansuri populare prezentate de colectivele artistice din raion în cadrul festivalului concurs raional ”Cântec, Joc și Voie Bună”.  La sărbătoarea raională, organizată de Consiliul raional au participat, Mariana Ombun, preşedintele raionului Telenești, dl Alexandru Taburceanu și Alexandru Isac, vicepreşedinţi ai raionului, Alina Pascaru, șefa Direcției Generale Educație, Angela Sîrbu, șefa Direcției Asistență Socială, Protecția Familiei, ex-vicepreședintele raionului Valerian Bejan, consilieri raionali, primarii din raionul Telenești.

La debutul sărbătorii, președintele raionului a menționat în mesajul de salut că „Toamna ne-a inspirat și încurajat să organizăm un astfel de eveniment care este menit să promoveze produsele autohtone și harul de buni gospodari ai raionului Telenești, care ne caracterizează neamul și ne propunem să aducem în valoarea, încă odată, tradițiile și obiceiurile moldovenești. Asemenea sărbători deseori contribuie semnificativ la propulsarea spiritului creativ al meșterilor populari, al artiștilor autohtoni, inclusiv al tuturor iubitorilor de frumos și sunt menite a reuni moldovenii în jurul simbolurilor culturale. Apreciem spiritul de unitate al celor care nu ezită să participe la sărbătoarea roadei. Pentru că prețuiți și susțineți tradițiile identitare ale neamului, Vă îndemn, dragi spectatori, să savurați din această zi minunată, să vă faceți timp pentru a admira și aprecia prestațiile colectivelor artistice, expozițiile meșterilor populari, să gustați din bucatele tradiționale. Vă doresc o toamnă îmbelșugată, cu momente frumoase, iar sufletele voastre să fie pline de căldură, de pace, de lumină și iubire! O toamnă minunată, cu soare blând și prosperitate în case.”

În cadrul târgurilor organizate, trecătorii au avut parte de expoziții cu produse de sezon și degustare de preparate culinare tradiționale, iar în perimetrul scenei a fost organizat un târg al meșterilor populari, de unde au putut fi achiziționate produse de artizanat, confecționate cu dragoste și dibăcie.

Expozițiile de bucate tradiționale moldovenești, expoziții ale obiectelor din patrimoniul cultural etnofolcloric, obiecte artizanale, unelte de muncă vechi, lucrări textile confecționate manual, aranjate toate ca în Casa Mare, în casele de gospodari moldoveni au format toate împreună, un ambient de farmec și sărbătoare autentică, caracteristică stilului neamului, împletit cu obiceiuri și tradiții perpetuate în timp.

Ansamblurile folclorice din raion au creat o ambianţă plăcută pentru toţi participanţii. Meşterii populari şi-au expus frumoasele lucrări, prelucrarea lemnului, icoane, lucruri hand-made, costume naționale şi altele.

Agenţii economici au participat la un iarmaroc, unde locuitori raionului au putut procura fructe, legume, produse alimentare.

În cadrul Sărbătorii  raionale  „Armoniile Toamnei Teleneștene”  ediția  anului  2022, au fost organizate concursuri pentru Cea mai amenajată curte, Bucătăria tradițională, Cel mai bun vin. Câștigătorii  au fost menționați cu Diplome, suvenire și de premii bănești.

    „Pentru cea mai originală prezentare”, se acordă diploma de mențiune, premiul bănesc, cadou:

                 Primăria Nucăreni, Primar Rusu Serghei

     La categoria „Cea  mai  amenajată  curte”, pentru aspectul estetic al expoziției ce reprezintă o curte tradițională țărănească, se acordă premiu bănesc, cadou și diplome:

             Locul  I,   Primăria Telenești , Primar Lelic Vadim

             Locul   II,   Primăria   Ciulucani, Primar Corman Larisa   

             Locul   III,  Primăria Budăi, Primar Dragan Victor

    La categoria  „Bucătăria Tradițională”, pentru prezența și varietatea bucatelor tradiționale, se acordă se acordă premiu bănesc, cadou și diplome:

             Locul   I,      Primăria Inești,  Primar Bunescu Ghenadie

             Locul   II,    Primăria  Bănești,   Primar  Popovici Vasile

            Locul   III,      Primăria Căzănești,   Primar Sîrbu Vasile

    La categoria „Cel mai bun vin” se acordă:

         Premiul mare – un butoi (50litri), diploma de mențiune

           Dulea Dumitru, s Hirișeni.

    La categoria  „Cel mai bun vin, Vin alb”, se acordă premiu bănesc, cadou și diplome

         Locul   I,   GT „Dumitras Anatolie”, s. Vadul Leca

         Locul   II,   Iliescu Grigore, s. Mihalașa

         Locul   III,   Verdiș Vladimir, s. Chițcanii Vechi

    La categoria  „Cel mai bun vin, Vin roșu”, se acordă, premiu bănesc, cadou și diplome:

           Locul   I,      Serbina Silvia

           Locul   II,     Lazarenco Valeriu, s. Leușeni

           Locul   III,   Bogdan Victor, or. Telenești

Pentru participare activă  s-a acordat diplomă, și premii meșterilor populari:

Lista meșterilor populari.

1.Nastas Larisa                           11.Beiu Marian

2.Sîrbu Tamara                           12.Beiu Vera

3.Burlacu Svetlana                     13.Iurcu Vasile

4.Bogiu Natalia                          14.Chihai Angela

5.Cîrlan  Valentina                     15.Chihai  Andrei

6.Ropot Olga                            16.Gârlovan  Ludmila

7.Tanachi Nadejda                   17.Gârbu  Anatolie

8.Macari Maria                        18.Ilescu Elena

9.Aparatu Mihail                     19.Ciobanu Maria

10.Aparatu  Lilia                     20 Balan  Vasile

 Pentru participare activă, în cadrul Sărbătorii  raionale  „Armoniile toamnei Teleneștene”  ediția  anului  2022 au fost acordate diplome și premii bănești, următorilor participanți:

  1. Primăria Bogzești
  2. Primăria Chiștelnița
  3. Primăria Chițcani
  4. Primăria Coropceni
  5. Primăria Hirișeni
  6. Primăria Ratuș
  7. Primăria Sărăteni
  8. Primăria Văsieni
  9. Primăria Tîrșiței
  10. Primăria Scorțeni
  11. Primăria Suhuluceni
  12. Primăria Leușeni
  13. Primăria Ordășei
  14. Școala de arte plastice „N. Moisei”
  15. Biblioteca publică raională „V. Alecsandri”
  16. Centrul de plasament pentru copii din Telenești
  17. 17.Serviciul Social „Respiro”
  18. Casa Comunitară Ciulucani
  19. Azilul pentru persoanele în etate și cu dezabilități din Sărătenii Vechi
  20. Centrul de creație Telenești
  21. Filiala Inești a Centrului de creație Telenești
  22. Filiala Verejeni a Centrului de creație Telenești
  23. Întreprinderea Silvică Telenești
  24. GȚ „Bîrsan Rodica”
  25. GȚ „Iliescu Pavel”

Conducerea raionului a mulţumit primăriilor pentru receptivitatea şi ospitalitatea oferită în cadrul expoziţiilor de prezentare, în acelaşi timp a mulţumit oaspeţilor pentru prezenţa la eveniment, sugerând pentru următorii ani o dezvoltare a sărbătorii, să participe mai multe primării pentru că are raionul Telenești cu ce se mândri.

« 1 de 9 »

Mai mult fotografii pot fi vizualizate pe pagina oficiala a Consiliului raional Telenești https://www.facebook.com/CRTelenesti/ 

%d blogeri au apreciat: