Toți cei căzuți în războiul din Afganistan, comemorați și la Telenești

15 februarie – Zi de doliu. Toți cei căzuți în războiul din Afganistan, comemorați și la Telenești.
Această zi ne amintește de acei ostași care au participat la acest război, în deosebi de acei 8 băștinași ai raionului care și-au pierdut viața pe pământul străin.
Printr-un miting de comemorare la monumentul eroilor căzuți, administrația raionului, însoțită de veterani, precum și de alți angajați din serviciile publice au depus flori la monumentul eroilor căzuți, au elogiat eroismul participanților prin luări de cuvânt și au ținut un minut de reculegere.
Președintele raionului, Iurie Tulgara a menționat, în alocuțiunea sa: „…Este de datoria noastră, a tuturor, să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu repeta greșelile trecutului, care au lăsat urme adânci în conștiință mai multor generații… Stimați, veterani, noi vă considerăm pentru totdeauna adevărați eroi și patrioți ai neamului nostru…”. Totodată le-a dorit tuturor multă sănătate, bucurii de la cei dragi și să contribuie în continuare, cu toți împreună la făurirea unei Moldove Europene, în care să trăim cu toți în pace, armonie și bunăstare.
Pentru a comemora memoria veteranilor, Consiliul raional a organizat o masă de pomenire.
35 de ani după retragerea trupelor din Afganistan. Această zi ne reamintește, încă o dată, cât de important este să păstrăm pacea și libertatea în țară.
« 1 de 2 »
%d blogeri au apreciat: