INCENDIUL – ESTE MULT MAI UŞOR SĂ PREVII, DECÂT SĂ-L STINGI
Aceasta este premisa esenţială şi punctul de plecare în orice demers care prezintă măsurile de prevenire şi comportamentul de urmat pentru a nu avea parte de experienţa neplăcută a unui incendiu, sau, mult mai grav, de a deveni victima acestuia. Şi pentru că, în activităţile casnice curente şi sezoniere care se desfăşoară în gospodării şi anexele acestora, există permanent un risc de incendiu – mai mult sau mai puţin pronunţat, în funcţie de natura activităţii – trebuie să ţinem seama de câteva reguli de bază privind prevenirea şi stingerea incendiilor, astfel încât să reducem semnificativ probabilitatea producerii unui incendiu. Parcurgând aceste instrucţiuni, vom cunoaşte, totodată, modalitatea de acţiune în cazul producerii unui astfel de eveniment nedorit.
Adesea, cauza principală a incendiilor o reprezintă neglijența oamenilor, care nu își iau toate măsurile necesare pentru a evita astfel de tragedii.
Din acest motiv, Secția Situații Excepționale Telenești vine cu recomandări către toți cetățenii privind măsurile de prevenire a incendiilor în locuințe.
Care sunt cauzele incendiilor?
Într-o locuință, împrejurările cauzatoare de incendii pot fi:
- sursele de aprindere naturală, respectiv fulgerul, căldura solară ori autoaprinderea unor substanțe care ajung în contact cu oxigenul;
- cauze de natură tehnică, adică existența unor instalații electrice necorespunzătoare sau defecte;
- cauze de natură mecanică, și anume frecarea ori scânteile mecanice;
- surse de aprindere electrică, respectiv scântei electrice, scurtcircuit, electricitate statică, supracurenți în cablurile electrice;
- sursele de aprindere de natură termică, unde putem avea jarul, cenușa, țigara, căldura degajată de aparatele termice, aparatele de încălzit electrice, reșourile, sobele metalice, radiatoarele, coșurile defecte sau necurățate, fiarele de călcat, particulele de metal topit;
- sursele de aprindere cu flacără, și anume chibritul, lumânările, aparatele de tăiere, lipire, sudură, oxiacetilenă, dispozitivele termice;
- scurgerile de produse inflamabile;
- neatenția și neregulile organizatorice.
Prevenirea incendiilor: Măsuri generale
Aceasta se referă la totalitatea acțiunilor întreprinse pentru împiedicarea inițierii și propagării incendiilor, dar și pentru asigurarea condițiilor necesare salvării persoanelor și bunurilor.
Redăm mai departe câteva dintre măsurile de prevenire a incendiilor:
- verificați periodic starea instalațiilor electrice;
- evitați folosirea defectuoasă a mijloacelor de încălzire;
- exploatați buteliile în mod corespunzător;
- depozitați materialele combustibile în locuri adecvate;
- curățați constant coșurile de evacuare a fumului;
- apelați doar la persoanele autorizate pentru reparații;
- supravegheați copiii în permanență.
Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece
Numărul incendiilor produse în locuințe și gospodării crește în perioada sezonului rece, iar acest lucru se întâmplă de foarte multe ori din neglijența oamenilor.
Sistemele încălzite sunt defecte sau improvizate, coșurile se folosesc fără să fie curățate, materialele combustibile se depozitează în apropierea sistemului de încălzire, astfel că efectele incendiilor ajung să fie devastatoare.
Iată unele dintre cele mai importante măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece:
- asigurați-vă că nu ați lăsat focul aprins sau o sursă de încălzire în funcțiune la părăsirea locuinței;
- curățați coșurile de fum și montați doar burlane conforme, fără improvizații;
- verificați sobele înainte de utilizare;
- folosiți doar combustibilii adecvați pentru sistemul de încălzire și evitați supraîncărcarea acestuia;
- evitați să utilizați lemne mai lungi decât dimensiunea focarului;
- nu uscați rufe ori alte materiale ușor inflamabile în apropierea surselor de încălzire;
- pentru prevenirea incendiilor, nu amplasați afumători în poduri, magazii, ori garaje;
- utilizați aparate electrocasnice fără improvizații la conductorii electrici;
- nu aprindeți focul în sobă cu benzină, petrol ori alte lichide combustibile;
- protejați pardoseala din fața sobelor cu o tablă metalică și folosiți-le doar cu ușa de alimentare închisă;
- depozitați cenușa și jarul în locuri special amenajate;
- instalați centrala termică doar cu ajutorul persoanelor autorizate.
Serviciul Prevenție a Secției Situații Excepționale Telenești
Tweet