Un subiect prioritar a fost prezentarea raportului privind lichidarea consecințelor calamităților naturale produse în perioada aprilie–septembrie 2024. Comisia a ținut să informeze populația despre modul în care s-au gestionat și lichidat aceste situații excepționale. S-a menționat că Guvernul Republicii Moldova a susținut autoritățile locale din raion cu mijloace financiare în sumă totală de peste 11 milioane de lei pentru reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de ploile torențiale. Comisia a subliniat importanța respectării noilor prevederi legale privind solicitarea sprijinului financiar pentru astfel de situații.
În contextul verii, au fost puse în discuție măsurile de prevenire a înecurilor, a incendiilor de vegetație, dar și siguranța în perioada campaniei de recoltare. Autoritățile locale, în colaborare cu instituțiile responsabile, vor întreprinde acțiuni de patrulare, instruire și dotare a sectoarelor de risc, pentru a evita accidentele și incendiile care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.
De asemenea, s-a abordat situația epidemiologică în satul Verejeni, în legătură cu prezența bacteriei holerei într-un bazin acvatic. Au fost stabilite măsuri concrete de restricționare a accesului la apă, informare a populației și asigurare a surselor sigure de consum.
Comisia a reiterat rolul crucial al colaborării dintre administrația publică locală, instituțiile abilitate și comunitate în asigurarea unui climat de siguranță în raionul Telenești.

