𝙈𝙚𝙨𝙖𝙟 𝙙𝙚 𝙛𝙚𝙡𝙞𝙘𝙞𝙩𝙖𝙧𝙚 𝙘𝙪 𝙥𝙧𝙞𝙡𝙚𝙟𝙪𝙡 𝙛𝙧𝙪𝙢𝙤𝙖𝙨𝙚𝙞 𝙨𝙖̆𝙧𝙗𝙖̆𝙩𝙤𝙧𝙞 𝙙𝙚 𝟴 𝙈𝙖𝙧𝙩𝙞𝙚, 𝙕𝙞𝙪𝙖 𝙄𝙣𝙩𝙚𝙧𝙣𝙖𝙩̦𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡𝙖̆ 𝙖 𝙁𝙚𝙢𝙚𝙞𝙞
Stimate doamne și domnișoare din raionul Telenești,
Cu frumoasa ocazie de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, vă adresez cele mai sincere felicitări și întreaga mea apreciere pentru contribuția valoroasă pe care o aduceți comunității noastre.
Prin profesionalismul, responsabilitatea și dăruirea de care dați dovadă , fie că activați în educație, sănătate, cultură, administrație publică, antreprenoriat, agricultură sau în oricare alt domeniu de activitate, contribuiți zi de zi la dezvoltarea și prosperarea raionului Telenești.
Din numele Consiliului raional Telenești și al meu personal vreau să vă doresc, astăzi și în fiecare zi să fiți iubite, stimate și apreciate acasă și la locul de muncă, să vă bucurați de respect, susținere și recunoștință pentru tot ceea ce faceți.
Cu admirație și recunoștință,
președintele raionului Telenești,
Iurie TULGARA
Tweet


