În memoria domnului Andrei MOLDOVANU…

🥀Cu profundă tristețe, Consiliul raional Telenești a aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Moldovanu Andrei, cel care a condus cu dăruire satul Ordășei din poziția de primar, pe care a ocupat-o neîntrerupt din anul 2007. Pe parcursul tuturor anilor de activitate, domnul Moldovanu s-a remarcat printr-un devotament exemplar față de cetățeni, punând mereu pe primul loc bunăstarea comunei și nevoile fiecărui locuitor. Amprenta activității sale rămâne pentru noi un model de demnitate și responsabilitate.
🕯️În aceste momente de profundă durere, Administrația Consiliul raional Telenești transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor, colegilor și tuturor celor care i-au fost alături, împărtășindu-le durerea și suferința.
Fie ca Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, iar celor rămași să le dea putere și mângâiere pentru a trece peste această grea încercare.
Veșnică pomenire și lumină veșnică! 🕯️
%d blogeri au apreciat: