Biblioteca Publică Raională „Vasile Alecsandri” a găzduit, pe 24 septembrie 2026, o nouă sărbătoare dedicată creației literare: ediția a XV-a a Festivalului zonal bienal al tinerilor creatori de poezie „Pe o ramură de grai”. Desfășurată sub genericul „Eternitatea prin cuvânt”, această ediție a reunit 25 de tineri talentați care și-au înscris lucrările în concurs.
Lucrările participanților au fost evaluate de un juriu de excepție, constituit din:
Leonid Popescu (Președintele juriului) – scriitor, pictor și cetățean de onoare al raionului Telenești;
Ion Tulbure – vicepreședinte al raionului Telenești;
Pavel Casian – șeful Secției Cultură, Tineret și Sport Telenești;
Violeta Florean – specialist în domeniile biblioteci, patrimoniu și muzee;
Natalia Taran – director interimar al BPR „Vasile Alecsandri”.
Membrii juriului și spectatorii au fost martorii unei adevărate sărbători a sufletului, dominată de emoții pozitive, prietenie și dragoste de poezie.
Marele Premiu: Dumitru Tacu (s. Țînțăreni, r. Telenești)
Premiul I: Alina Tîrsînă (or. Telenești), Sandra Cebotăraș (s. Inești)
Premiul II: Natalia Mazilu-Miron (s. Văratic, r. Râșcani), Victor Dica (s. Inești)
Premiul III: Aliona Prodan (s. Ordășei), Irina Mocanu (s. Crăsnășeni)
Premii speciale:
Ștefan Gorea (s. Iezărenii Vechi, r. Sângerei)
Vladimir Potlog (or. Telenești)
Victoria Harea (s. Hirișeni)
Viorica Trofim (s. Chiștelnița)
Vasile Catrinescu (s. Leușeni)
Tudor Roșca (or. Telenești)













