ANUNŢ privind organizarea consultărilor publice a proiectului de decizie „Cu privire la Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului Telenești 2021-2027”

Consiliul raional Telenești, în temeiul Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional, începând cu data de 25.08.2021 prezintă spre consultare publică prin solicitarea opiniilor societății civile privitor la proiectul de decizie ,,Cu privire la Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului Telenești pentru perioada 2021-2027 ”. 

Strategia de dezvoltarea  socio-economică a raionului Telenești reprezintă un document complex elaborat în scopul identificării potențialului uman, social, economic și oportunităților de dezvoltare a raionului, precum și trasării vectorului de dezvoltare multilaterală a localităților din raion pentru perioada 2021-2027. Acest document a fost elaborat cu scopul de a impulsiona procesul de dezvoltare economică și socială a localităților din raionul Telenești, de a stabili niște repere clare pentru conjugarea efortului comun al membrilor comunităților direcționat spre îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Părțile interesate pot prezenta și/sau expedia pe suport de hârtie recomandările la proiectul de decizie până pe data de 10.09.2021 pe adresa:  MD-5801, or. Telenești, str. 31 August 1989, nr. 9,  sau în format electronic pe adresa electronică: consiliul@telenesti.md .

     

 Recepționarea recomandărilor pe marginea strategiei, supuse consultărilor publice, pot fi făcute la următoarele date de contact:

Anton Loreti, șef Direcția Economie  –  0(258) 2 33 60

Vasilii Bulat, șef Secția Administrație Publică – (025) 2 23 48

       Proiectul de decizie cu anexe și nota informativă sunt disponibile pe pagina oficială a Consiliului raional Telenești www.telenesti.md sau la sediul Consiliului raional Telenești, situat pe adresa MD-5801, or. Telenești, str. 31 August 1989, nr. 9.

 

  Data publicării 25.08.2021

Pentru a vizualiza, accesează aici: 

  1. Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului Telenești pentru perioada 2021-2027
  2. Proiectul de decizie privind Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului Telenești pentru perioada 2021 – 2027
  3. Nota informativă la proiectul de decizie
%d blogeri au apreciat: