Începând cu 1 ianuarie 2022 se reexaminează: – pensiile pentru limită de vârstă a beneficiarilor de pensii care și-au stabilit dreptul la pensie după 1 ianuarie 1999 şi au realizat un stagiu de cotizare după ieşirea la pensie de la 5 la 7 ani; – pensiile de dizabilitate stabilite până la 1 ianuarie 1999, pentru persoanele care au un […]
Începând cu 1 ianuarie 2022 se introduce o nouă categorie de pensie – pensia anticipată pentru carieră lungă, care se acordă persoanelor care au realizat o activitate în muncă mai mare decât stagiul necesar prevăzut la pensiile pentru limită de vârstă. Astfel, bărbații se vor putea pensiona anticipat dacă au 39 de ani de stagiu […]
Astăzi, în ajun de sfintele sărbători de iarnă, sala de festivități a Bibliotecii Publice ”Vasile Alecsandri” Telenești a găzduit o întâlnirea de suflet cu genericul ”Ambasadorii raionului Telenești în țară și în lume”, în cadrul căruia protagoniștii principali au fost cetățenii de onoare ai raionului Telenești, Tudor Țopa și Leonid Popescu. Teleneștenii vestiți reveniți la […]
În zilele recente, Spitalul raional Telenești a fost dotat cu o masa de operații nouă pentru Secția de chirurgie”. Președintele raionului Telenești, Mariana Ombun, alături de vicepreședintele raionului Alexandru Taburceanu au efectuat o vizită la instituție pentru a participa la livrarea achiziției noi. Hotărârea de a procura o masă de operație a fost aprobată la […]
După un an plin de provocări, este important ca toată lumea să aibă parte de un Crăciun sigur și fericit. Echipajele noastre sunt pregătite în permanență să intervină, zilnic, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. În această perioadă petrecem mai mult timp acasă și este important să respectăm măsurile de prevenire a incendiilor. Orice […]
La data de 17 decembrie 2021, ora 11.00 în incinta Consiliului Raional Telenești a avut loc decernarea învingătorilor tradiționalului Concurs raional „Cel mai bun antreprenor al anului 2020”. Evenimentul are ca scop încurajarea și stimularea antreprenorilor, motivează și promovează imaginea businessului local. Vicepreședintele raionului, dl. Alexandru Taburceanu a venit cu un cuvânt de felicitare în […]
La aspectele ce ţin de corelarea datelor declarate în dările de seamă aferente asigurărilor sociale de stat, Casa Națională de Asigurări Sociale atenționează următoarele. Reieşind din norma legală în vigoare, angajatorul este obligat să declare situaţiile aferente relaţiilor de muncă prin intermediul formularului IRM 19 „Informație privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de […]
Casa Teritorială de Asigurări Sociale Teleneşti informează că de către CNAS a fost examinată suplinirea conturilor personale de asigurări sociale ale persoanelor asigurate, prin intermediul datelor recepţionate de la Serviciul Fiscal de Stat, declarate de către plătitorii de contribuţii unde s-a constatat informaţii declarate incorect. Aceste aspecte ţin de următoarele erori admise la completarea Dării […]
În contextul multiplelor adresări parvenite din partea angajatorilor și salariaților cu privire la măsurile aprobate de Guvernul Republicii Moldova întru susținerea populației în condițiile aplicării măsurilor de restricție pe perioada pandemiei de COVID-19, precizăm următoarele. În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 se acordă următoarele prestații: – indemnizaţii pentru salariaţii care au copii în vârstă […]
Astăzi, la Consiliul raional a avut loc un eveniment așteptat cu mare interes de către Consiliul raional Telenești și Consiliul Județean Iași, România. Ziua de 15 noiembrie trece cu mândrie în istoria administrării raionului Telenești. Având în vedere caracterul special al relațiilor dintre România și Republica Moldova, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură, tradiții […]
Administrația raionului, împreună cu funcționarii Consiliului raional s-au alăturat campaniei naționale de înverzire a plaiului. La acțiunea de înverzire au participat mai multe colective de angajați ai serviciilor publice din raion. Campania națională a debutat, astăzi 13 noiembrie și se va desfășura pe parcursul unei luni de zile. Președintele raionului, Mariana Ombun aduce sincere mulțumiri […]
Discuțiile despre știrile false, conspirații și propagandă au devenit parte din rutina online. Cei aproape doi ani de pandemie încă demonstrează efectele distructive, chiar fatale, ale știrilor despre cum vodca sau ghimbirul tratează virusul sau chiar ne conving că pandemia este o invenție. Toate aceste știri se traduc în nerespectarea măsurilor de protecție, creșterea infectărilor […]
Moldova este casa noastră și împreună trebuie să venim cu soluții la schimbările climatice. Reducem, reutilizăm, reciclăm pentru a construi o economie sănătoasă și o țară curată. Aplică la Programul de Ecologizare a ÎMM pentru a cunoaște care sunt afacerile „verzi” și cum obții beneficii și finanțare pentru dezvoltarea întreprinderii tale: https://survey.odimm.md/eco/?surveyId=144 Mai multe detalii despre Program: Pentru informații suplimentare: […]